Coreea de Nord a anunțat miercuri că are capacitatea să miniaturizeze arme nucleare, un pas extrem de important către echiparea rachetelor, relatează CNN.
„Avem de o vreme capacitatea să miniaturizăm focoase nucleare și să producem diverse arme”, a declarat Comisia Militară nord-coreeană într-un comunicat publicat de către agenția oficială nord-coreeană de știri KCNA.
„Putem, de asemenea, să garantăm precizia nu doar a lansatoarelor cu rază scurtă spre medie de acțiune, ci și a celor cu rază lungă de acțiune, a căror tehnologie o deținem de mult timp”, adaugă Comisia.
Anunțul Phenianului pare să corespundă unor evaluări ale unor oficiali militari americani de rang înalt.
Generalul Curtis Scaparrotti, comandantul forțelor americane în Coreea, declara în octombrie că, în opinia sa, Coreea de Nord ar fi capabilă să miniaturizeze un dispozitiv nuclear.
De asemenea, amiralul Bill Gortney, comandantul Comandamentului pentru Apărarea Aerospațială a Americii de Nord, declara pentru presă, luna trecută, că militarii americani cred că Phenianul ar putea să instaleze o armă nucleară într-un sistem mobil și să o „lanseze către Statele Unite”.
Însă Gortney adăuga că Statele Unite nu știu despre vreo testare a unui asemenea tip de rachetă – KN-08 – și dădea asigurări că apărarea americană poate intercepta orice tip de atac nord-coreean.
Unii analiști consideră că regimul lui Kim Jong-un ar putea să fie deja în măsură instaleze ogive nucleare în rachete cu lansare de la sol care pot atinge Coreea de Sud și Japonia.
David Albright, un fost inspector în domeniul armamentului, a declarat recent pentru CNN că Phenianul ar putea deține 10-15 arme nucleare și că poate produce câteva pe an.
Însă producerea unui dispozitiv nuclear suficient de mic cât să încapă în vârful unei rachete balistice este dificilă. Coreea de Nord și-a semnalat intenția de a atinge acest scop prin ultimul test nuclear pe care l-a efectuat în 2013. Regimul a prezentat dispozitivul testat drept o bombă „mai mică și mai ușoară” decât cele pe care le-a detonat în 2006 și 2009.
Miniaturizarea unei arme nucleare este un pas hotărâtor în construirea unei rachete balistice intercontinentale.
În plus, dispozitivul nuclear este necesar să fie suficient de puternic să reziste zborului într-o rachetă balistică, potrivit experților, și să fie așezat într-un „vehicul de reintrare” care să reziste căldurii intense generate de frecarea cu aerul la revenirea în atmosfera terestră.
Într-un material postat în februarie pe blogul 38 North, care monitorizează Coreea de Nord, expertul în controlul armamentului Jeffrey Lewis afirma că el crede că Phenianul este probabil capabil să efectueze fiecare dintre acești trei pași.
Avansarea îngrijorătoare a programului nuclear al regimului condus de către Kim Jong-un amenință să bulverseze calculele strategice ale Statelor Unite în regiune, apreciază unii experți.
„Progresul înregistrat de Phenian în privința capacităților ICMB (rachete intercontinentale balistice) mobile ar putea să ajungă să submineze situația stabilă a disuasiunii care există în prezent în peninsula coreeană”, scria luna trecută, într-un editorial pentru CNN, Victor Cha, președintele Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale. „Cu alte cuvinte, aceste capacități ar putea să-i ofere Coreei de Nord încredere că este imună la orice contraofensivă americană”, adăuga el.
Coreea de Nord a cerut ca Statele Unite să o recunoască drept putere nucleară. Însă Washingtonul a subliniat că angajamentul Phenianului în dezarmarea nucleară este punctul de pornire al oricăror negocieri între cele două părți.